
Mihai URSACHI : POEME – bilingv
Solia
Eu sunt ambasadorul Melancoliei,
și iată,
mult prea duioasele mele scrisori
de acreditare:
Anunciación
Yo soy el embajador de la Melancolía,
y he aquí,
mis muy entrañables cartas
credenciales:
Prima scrisoare
Noi, Padișahul
întregii Melancolii,
împărat al Singurătății de Sus și de Jos,
stăpânitor
absolut al Regatului Dor
și Prinț Senior
al Tristeții,
dăm știre la toți ca să fie cu luare aminte
către solia trimisului nostru numit Menestrel.
Dată azi în cetatea Mâhnire
La primera carta
Nosotros, el Padishá
de toda Melancolía,
emperador de la Soledad Superior e Inferior,
dueño
absoluto del Reino Añoranza
y Príncipe Señor
de la Tristeza,
avisamos a todos que estén atentos
a nuestro embajador llamado Trovador.
Otorgada a día de hoy en la ciudad de Enfado
A doua scrisoare
(Fiind scrisă în limba melancolică,
cu caractere insesizabile,
scrisoarea se adresează numai celor
care pricep de la sine această limbă.)
Segunda carta
(Al estar redactada en el idioma melancólico,
con caracteres indescifrables,
la carta es dirigida solo a aquellos
que entienden de por si este idioma.)
Pytagora și sclavul său divin
Pythagora: Menire înaltă, dumnezeiască ți a fost hărăzită,
privirile tale’s asemenea Timpului.
Deci iată, de azi, o Zamolxis,
ești slobod să pleci unde vrei;
Destinul făcut’a ca eu, muritorul,
stăpân peste ce’i veșnic să fiu.
Zamolxis: O fiu al lui Hermes, care în Aithalides
te ai întrupat, și sufletul tău, călător a trecut
prin Euphorbos și Hermotimos
și’n cele din urmă în Pyrrhos, pescarul din Delos,
tu Cavaler al Triunghiului,
crezi oare că scitul
se va slobozi de sub tirania Ideii?
Pitágoras y su esclavo divino
Pitágoras: Gran destino, divino te ha sido encomendado,
tus miradas son como el Tiempo.
Por ello, a partir de hoy, oh Zalmoxis,
estás libre de ir a donde desees;
El destino ha hecho que yo, el mortal,
sea dueño sobre lo eterno.
Zalmoxis: Oh, hijo de Hermes, que de Etálides
naciste y, tu alma, ha viajado
por Euforbo y Hermótimo
y por último en Pirro, el pescador de Delos,
tu Caballero del Triángulo,
¿crees que el escitio
podrá librarse de la tiranía de la Idea?
Prinsul
Eu sunt din casa celor biruiți.
Un rege nou, venit din miazănoapte
cu numele înfricoșat de EU,
mi a spulberat armata mea de aur;
lumina casei mele, fecioară și soție,
e roabă rușinată în cortul lui barbar.
Iar eu, orbit, ascult în jurul meu
cum crengile duioase vuiesc ca niște harfe…
El capturado
Yo soy de la casa de los vencidos.
Un nuevo rey, que viene del norte
con el aterrorizado nombre de YO,
ha destruido mi ejército de oro;
la luz de mi casa, virgen y esposa,
es esclava avergonzada en su carpa bárbara.
Y yo, cegado, escucho al mi alrededor
como las ramas entrañables rugen como unas arpas…
palmierul Talipot…
Prin aer fâlfâie pasărea liră și pasărea ibis
și fluturii grei de un albastru otrăvitor;
însă palmierul…
Și dacă totuși te aduce dracul cu barca’i blestemată,
palmierul Talipot, Talipot
se face mii de fărâme cu floare cu tot.
palmierul Talipot…
Prin aer fâlfâie pasărea liră și pasărea ibis
și fluturii grei de un albastru otrăvitor;
însă palmierul…
Și dacă totuși te aduce dracul cu barca’i blestemată,
palmierul Talipot, Talipot
se face mii de fărâme cu floare cu tot.
La palmera Talipot
¿Viste alguna vez en la costa de oro
como florece la extraña palmera
Talipot?
Es una gran coincidencia
estar justo en ese instante en la costa.
Por debajo se movían los jabalíes,
pero la palmera,
la palmera Talipot…
Por el aire mueve el pájaro suave y el pájaro ibis
y las mariposas pesadas de un azul venenoso;
pero la palmera…
Y si el diablo te trajese con el maldito barco
la palmera Talipot, Talipot
se dividirá en miles de trozos con su flor.
Migrație
Noi ne vom duce în Soare și ne vom face coliba,
acolo sunt pajiști aievea, cu Florile Paștelui,
și păsări duioase ne vor însoți…
Printre zăvoaie albastre îl vom găsi, o, din nou
pe gârbovitul, atât de iubitul,
moșneagul Silentio,
cu cei doi desagi încărcați peste margini
cu toporași,
și ca întotdeauna
el va avea un baston de pe vremuri
și ghetre imaculate…
Noi îi vom da cozonac, ouă roșii,
și îl vom trage de barbă – în joacă…
Da, ne vom duce în Soare și ne vom face coliba,
acolo sunt pajiști aievea, cu Florile Paștelui,
și păsări duioase ne vor însoți…
Migración
Nosotros nos iremos al Sol y nos haremos una cabaña,
allí donde hay prados, como las Flores de la Pascua,
y los pájaros entrañables nos acompañarán…
Entre azules arboledas encontraremos, oh,
otra vez
al jorobado, tan amado,
anciano Silentio,
con sus bolsas cargadas sobre los márgenes
con violas,
y como siempre
él tenía su bastón histórico
y botas inmaculadas…
Nosotros le daremos bizcocho, huevos rojos,
y le estiraremos de la barba – en broma…
Si, iremos al Sol y haremos la cabaña,
allí donde hay prados, como las Flores
de la Pascua,
y los pájaros entrañables nos acompañarán…
Câinele miriapodis
Un somn adânc, nerăzbătut de glasuri,
de umbre și nici de zborul vreunei păsări.
Doar câinele Miriapodis
îmi dă târcoale subțire și lung,
dar el nu există.
Câinele Miriapodis
e doar o vagă amintire
despre bănuiala destul de obscură
că undeva printre arbori
există un fel de pădure.
Dar câinele acesta atât de’ndoielnic,
cu toate că mișună – urechelniță lungă
pe la picioarele mele,
câinele Miriapodis
nici nu există.
Doar apa în veci stătătoare a somnului.
El perro miriápodo
Un sueño profundo, intocable por las voces,
por las sombras o por el vuelo de un pájaro.
Solo el perro Miriápodo
me husmea flojo y largo,
pero él no existe.
El perro Miriápodo
es solo un recuerdo no muy claro
sobre la bastante oscure sospecha
que, en algún sitio, entre los árboles
existe algún bosque.
Pero este perro es tan inseguro
aunque husmea – larga tijereta
sobre mis pies,
el perro Miriápodo
no existe.
Solo el agua eternamente estancada del sueño.
Ora zero
Este curată nebunie să exiști la asemenea oră.
Ceasurile mici ca niște insecte
au fost mâncate de cele de masă –
cloște rotunde și grase, care cotcodăcesc
și cârtesc când sunt înghițite pe nemestecate
de niște pendule abulice și monstruoase.
Acestea sunt mistuite pe’ncetul
de orologiul pontifical din clopotniță,
datând încă din secolul al doisprezecelea
al tuturor erelor.
Al doisprezecelea fiind deci ultimul ceas,
el se roade pe sine pe dinăuntru
până se isprăvește
și nu mai rămâne nimica din sine.
La asemenea oră e nebunește să exiști.
Hora zero
Es una verdadera locura existir a semejante hora.
Los relojes de mano, como unos insectos,
fueron comidos por los de mesa
mamás gallinas redondas y gordas, que cacarean
y gruñen cuando son tragados sin masticar
por unas péndulas abúlicas y monstruosas.
Estas son digeridas lentamente
por el reloj pontificio del campanario,
que data del siglo doce
de todas las eras.
La duodécima siendo la última hora,
se roe a si mismo por dentro
hasta que se consume
y ya no queda nada de sí.
A esta hora es una locura existir.

