Enrique NOGUERAS | POEME
Enrique Nogueras (n. Granada,1956) este profesor titular de Filologie Románică la Universitatea Granada și autor a numeroase lucrări cu caracter academic. A fost profesor colaborator la Universitatea din Iasi și din 2012 este profesor invitat la Universitatea Suceava.
A tradus din literatura portugheza si română, între care amintim „Historia del futuro „(Cátedra, 1987) de Antonio Vieira, si „Narraciones” de Mihai Eminescu pentru care a primit Premiul Memorial Ipotesti. Editor la” El genio maligno ” și co-dirijează „El mundo romanico”
În 2013 a participat la Festivalul International de Poezie, Bistrita, cu cartea de poeme ” Ore la Mogosoaia/ Horas de Mogosoaia „. În 2019 a primit premiul Festivalului Internațional de Literatură ” Tudor Arghezi ” la Targu Jiu
În anul 2021 i s-a decernat Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” de către Președinția României, sub semnătura Președintelui Klaus Werner Iohannis.
ORATIO IN SOLITUDINIS ORA
Pentru Ana Bocanegra
I
Oh, sigurătate, doamna mea absolută, protectoare silnică
a zilelor și noptilor mele și a visului meu,
singurătate a dorinței și a verii,
singurătate a iubirii și a ne iubirii și a urii,
singurătate pustie a memoriei și a oboselii
și a ocolișului și a drumului drept,
singurătate a vieții și a morții,
a transfărmării și a concordiei
și a despărțirii.
oh, singurătate, pentru tine scriu acest cântec,
oh, singurătate, pentru tine scriu
aceste cuvinte ale mele și ale altora, modeste și fericite.
II
Pentru că singurătea e pliul trandafirului,
bujorul când se deschide în întuneric,
docurile orașelor noaptea
peroanele dimineața
și briza suavă în zori
prospețimea dimineților de vară
și singuratice sunt mieunăturile pisicii după asfințit,
zborul uliului-porumbar când cade fără greș
lacrima vulturului…
și singuratice sunt sărutările bărbaților,
iubirile lor furtive, nisipurile deșertului,
singuratică e luna cu cântecul său de argint și avertizările sale
de bufniță
și ramurile copacului șlefuit de vântul atât de trist și atât de singur
de parcă ar căuta cu disperare
companie posacă
și singuratică este bucuria complicată a înțelepciunii.
III
Regină a lenei si a oboselii,
Stăpână a zâmbetelor stafidite, puternică si sigură
suverană a zilei
și a luminii lămpilor aprinse și a penumbrei
ce le stinge și se căznește
în camerele secrete ale plictiselii
și al studiului în fața ecranelor tăcute și calme,
doamnă a ostenelii și a iernii.
IV
Scris este „vai de singur” dar cine dintre cei vii nu
este umbra singuratică a unui vis răzleț…
Pentru că singur m-am născut, tu, protejează-mă,
pentru că singur trebuie să mor, însotește-mă,
pentru că trebuie să trăiesc singur, protejează-mă,
nu mă lăsa niciodată, nu mă lăsa,
niciodată nu lăsa să greșească cuvintele mele sau pașii mei,
agitația imprevizibilă,
florile de liliec neschimbătoare,
minunată violetă,
tu prezență absolută și perpetuă,
fir care nu se rupe,
hartă a labirintului
din care niciodată nu se scapă.
V
Protejează-mă și ascultă
de după geamul securizat pe care nimeni și nimic niciodată
nu îl sparge sau zgârie –
această litanie devotată,
cu profesionalism cu credință, proclamare și contestare.
În tine și pentru tine ascult cuvântul și vocile și pentru tine
iubesc viața și scap de moarte un moment
după alt moment
și țip pentru bărbații și femeile acestea, urmăresc
semnele și simbolurile lor,
celebrez și simt bucuria comunicării lor imposibile,
grația cățelușului,
ușurința curgerii pârâului
sau frumusețea florii de miere, mirosul său dulce
și neobosita și cruda surpriză a lumii,
pentru tine și în tine, cu tine,
toarnă sânge în venele mele și lacrimă în ochii mei
și salivă în gura mea,
voi urmări rândul meu, urmăresc și am urmărit
imaginea iubirii imposibile,
dragostea prodigioasă ca marea fără margini,
adevarata dragoste și continua și încăpățânata fugă inevitabilă
Traducerea, Mihaela Vechiu și Eugen Barz
