Eseu
-
Ioan-Aurel POP: Avram Iancu – vizionarul României
Revoluțiile de la 1848 1849 din Țările Ro-mâne, cele care aveau să formeze, nu peste mult timp, România, au formulat programul de țară al românilor din secolul al XIX lea, singurul astfel de program îndeplinit integral în perioada 1848-1918. Programul de țară însemna atunci chiar construcția statului național român. În rând cu polonezii, cehii, slovacii, croații, sârbii, bulgarii, ucrainenii, lituanienii, letonii, estonienii, germanii, italienii etc., care voiau să aibă sta-tele lor naționale, se înscriau și românii. Astfel, dorința lor de stat național era legitimă și se plasa în marele șuvoi progresist al epocii. Pentru aceasta, trebuiau să cadă cel puțin trei imperii: Imperiul Austro Ungar, Imperiul Otoman, Imperiul Rus. În…
-
Virgil MIHAIU: Bossa nova din perspectivă română
În România bossa nova a apărut pe la finele anilor 1950 În România ecourile curentului eminamente brazilian bossa nova (apărut pe la finele anilor 1950) au fost prompte și persistente. E clar că înrudirile de limbă, dar și acelea de aspirații spre relaxare ideologică și bunăstare, specifice acelor ani, au făcut din acest nou stil muzical unul dintre reperele revenirii la o oarecare normalitate în viața din România deceniului 1960-70. În paranteză fie zis, din perspectiva actuală, mulți cercetători ai fenomenului recunosc în bossa nova „șarmul discret al burgheziei”. Contextul fu evocat de hispanistul Mihai Cantuniari în volumul Bărbatul cu cele trei morți ale sale – o contribuție, în egală…
-
Pavel ȘUȘARĂ:Constantin Brâncuși, în căutarea luminii (de la lumina mediteraneană la focul haric)
(fragment din Constantin Brâncuși, un sculptor de la Răsărit, Monitorul Oficial, 2020) Dacă nu era Rodin, nimic din ce am realizat nu era posibil. Statuile mele sunt ocaziuni ale meditației. Templele și bisericile au fost și au rămas întotdeauna lăcașuri ale meditației. O sculptură desăvârșită trebuie să aibă darul de a l vindeca pe cel care o privește. Constantin Brâncuși Privită în sine, afirmația că Auguste Rodin a adăugat celor trei dimensiuni elementare ale statuarului – înălțimea, lățimea și adâncimea – și una cu mult mai subtilă, necuantificabilă și intangibilă, deși perceptibilă fără niciun fel de efort, și anume lumina, poate părea pleonastică. Așa cum am remarcat deja, lumina…
-
Marius DOBRIN: La câțiva oameni distanță de tine
My mother My mother, she’d hold me She’d hold me When I was out there My father My father, he liked me Oh, he liked me Does anyone care? (The Cranberries – Ode to the family, cântec evocat de fata care a fugit în America) George Banu, într-o comunicare intitulată „De’Sommi, sau «cimentul scenei»”, prezentată la Tel Aviv, inclusă în volumul pe care Andrei Strihan îl dedică omului de teatru din Renaștere, inventariază elementele care fac din Leonne de’Sommi un precursor al regizorului de teatru. „El definește domeniile celorlalți și se plasează separat de ei, revendicând pentru el însuși un domeniu specific: cel al reprezentației. […] El intuiește în…
-
Felix Nicolau: Adevărata excelență, nu cea propusă de sisteme
Iată o viziune sintetică asupra scrierilor lui Alexandru Busuioceanu, scriitor și om de cultură româno‑spaniol. De asemenea, iată o mini-hermeneutică a poeziei lui Busuioceanu. Caracterul sintetic al acestui articol este justificat de faptul că, în cazul acestui autor erudit și interdisciplinar, lucrările dintr‑un domeniu sunt susținute de scrieri din domenii paralele, într‑un sistem complex. Această operă rizomatică dezvăluie un istoric ambițios și curajos, un critic de artă capabil de reevaluări abil motivate și un poet care a creat la un nivel de mare subtilitate în trei limbi. Este, așadar, un autor remarcabil a cărui operă continuă să necesite o analiză atentă. Alexandru Busuioceanu (1896‑1961) a fost un om de cultură…
-
Cristina DANILOV: Și ne iartă nouă greșelile noastre
Indiferent cât de briliantă este mintea unei persoane, indiferent câte studii are și indiferent de educația pe care a primit o, nu va putea niciodată să înțeleagă pe deplin o persoană care suferă, dacă ea însăși nu a experimentat, cel puțin o singură dată, sentimente aproximativ similare în viață. Pentru că suferințele au atât de multe ecouri sufletești ele nu pot fi explicate și procesate, rațional, doar de minte. Trebuie să fii în pielea unei persoane care suferă pentru a avea o imagine a acestui sentiment pe care îl trăiește ea. De aceea este atât de important în această viață să treci prin toate, și prin bine, și prin rău.…
-
Eugen BARZ: În loc de Editorial
De la bun început, Revista Littera nova și-a propus să aibă o amprentă proprie, mai ales că apare în Occidentul Europei și se adresează nu numai cititorilor din România, ci și celor din străinătate. După primele două numere am primit peste o sută de scrisori de apreciere, iar aceasta ne-a bucurat foarte mult. De aceea, în loc de editorial, voi transcrie aici numai câteva scrisori, dintre cele foarte multe, pe care le-am primit, mulțumindu-vă tuturor pentru aprecieri și încurajări. Eugen BARZ * Stimate Domnule Barz, Calde felicitări pentru revistă. Mă voi uita cu atenție, dar personalitățile care semnează o recomandă de la început. Ioan Aurel POP * Stimate…
-
Ovidiu PECICAN: Imaginar și cercetare
Lucian Boia postulează o prezență covârșitoare a imaginarului. După el, „Imaginarul este omniprezent… Orice gând, orice proiect, orice acțiune posedă o dimensiune imaginară”[1]. Cu alte cuvinte, nici unul dintre aspectele vieții, nicio acțiune și niciun eveniment, mare sau mic, nu există fără a presupune o latură, o funcție, o fațetă legată de imaginar. Cu toate acestea, multă vreme chestiunea imaginarului a fost tratată mai degrabă rapsodic. Preocuparea pentru imaginar a devenit o tendință artistică și culturală manifestă pentru prima oară în mod concertat în timpul romantismului. Eșecul napoleonian a marcat triumful tendinței de refugiere în imaginar, impuls compensator față de frustrarea social-politică din viața cotidiană a tinerilor dornici de afirmare…
-
Pavel ȘUȘARĂ: Sculptura românească sau istoria unei absențe
Încă nu am avut, până astăzi, niciun fel de artă… Arta de-abia acum începe! Constantin Brâncuși Deși afirmația că sculptura românească nu este cu mult mai în vârstă decât Constantin Brâncuși ar putea părea doar o simplă construcție retorică, o exagerare utilă și o afirmație mai curând provocatoare, în realitate lucrurile chiar așa stau, în înțelesul lor cel mai banal. Cine caută sculptură în spațiul românesc al Vechiului Regat, adică în România Mică, fiindcă Transilvania, Banatul și Bucovina de Nord se înscriu, până la Marea Unire, într-o altă realitate administrativă, politică și culturală, legată prin Austria și prin Ungaria de lumea occidentală și de mediile catolice și reformate, va avea…
-
Antonio PATRAȘ | Între viață și cărți
În siajul studiilor sale despre decadență și decadentism (Mateiu I. Caragiale. Fizionomii decadente, 2007, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene, 2011; Simbolism și decadentism în arta 1900, 2011), Angelo Mitchievici a publicat anul trecut un splendid volum de eseuri (Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare, Humanitas, București, 2022) menit a marca, simbolic, un moment important din propria-i biografie (nu doar) intelectuală, ce-l va fi găsit la apogeul carierei, bucurându-se de succes și de sentimentul reconfortant al împlinirii profesionale. Într-adevăr, specialistul numărul unu în decadentism e cunoscut astăzi și ca autor al unor remarcabile volume de critică și istorie literară și culturală (Umbrele Paradisului.…
-
Turnul și Cetatea: paradigma Babel – Dalina Bădescu
În vremea aceea era în tot pământul o singură limbă şi un singur grai la toţi. Purcezând de la răsărit, oamenii au găsit în ţara Senaar un şes şi au descălecat acolo. Apoi au zis unul către altul: „Haidem să facem cărămizi şi să le ardem cu foc!” Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var. Şi au zis iarăşi: „Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!” Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii…
-
Adrian ALUI GHEORGHE – Ioan Alexandru și Calinic Argeșeanul. O întâlnire mirabilă: poetul și monahul
Ioan Alexandru a fost un scriitor atipic pentru perioada comunistă. În plin proces de ideologizare marxistă, când Dumnezeu era izgonit din societate, când valorile sacre erau înlocuite cu valori proletare, Ioan Alexandru scria poezii religioase în cel mai limpede sens, cu o simbolistică explicită, demonstrând că literatura română are un fundament creștin, greu de exceptat. Cu câțiva ani mai devreme, dacă ar fi scris ce a scris, probabil că ar fi înfundat pușcăria, ca „deviaționist”, ca mistic și ca manipulator al maselor prin mijloace „obscurantiste”. Așa însă, apărând în literatura română deodată cu valul de înnoiri sociale și culturale, cu o destalinizare a lumii noastre, reluând parcă, prin tonus, zborul…