Semne de carte cu nori, păianjeni și libelule             Nu au fost în literatura noastră puţine cazurile când, critici şi istorici literari dintre cei mai proeminenţi, oameni cufundaţi cu totul în studiul şi sistematizarea formelor literare, au dat expresie şi unei libertăţi interioare, aşa cum este poezia. Pentru Perpessicius şi Vladimir Streinu, pentru George Călinescu şi Tudor Vianu, pentru Matei Călinescu şi Ion Negoiţescu, critica era o constrângere consimţită, iar în poezie nu şi-au propus niciodată să distrugă podurile care-i legau de o anumită tradiţie. În schimb, şi asta se poate observa numai din perspectiva unei aşa-zise „opera omnia”, pentru doi dintre contemporanii noştri, ilustrând…

Elaborată, cu o structură atent articulată, poezia din cea mai recentă carte a lui Cassian Maria Spiridon, Pietre albe pietre negre pietre roşii… (ECREDU, 2022), asumă, faţă de volumele anterioare, două simboluri noi, piatra şi clopotul, explorând, totodată, teme „vechi”, precum erosul, jurnalul liric de călătorie, gâlceava trupului cu sufletul, nostalgia înaltului şi „glasul tribului” din spaţiul identitar de pe „platoul înalt al copilăriei”, prezente, mai ales, în cărţile ultimului deceniu, Poeme în balans, Dintr-o haltă părăsită sau Între două lumi. Plecând chiar de la titlul oarecum surprinzător al cărţii, Cassian Maria Spiridon arată, în Pietre albe pietre negre pietre roşii…, un fel de litolatrie lirică originală, imaginând universul viu…