Mihai Eminescu | Poeme – bilingv

Democraţia

Δημοκρατία… monstrule vorbàreţ,

Cu mii de limbi d-invidie mişcate,

Nebunii las’ în gura ta să cate

Şi să te poarte cel meşteşugàreţ.

Căci cel mai lins cu vorbe afectate-i

Şi cel mai rău şi cel mai pizmătàreţ.

Şi-i proclama de mare cu strigare-ţi

Pe orice negustor de vorbe late.

Dar e firesc… destul şi prea destul ţi-i

Acele mofturi scrise-n mii de coale

Prin care răii pun la cale mulţii.

Şi ţi-ar plăcea s-amesteci tot cu-a tale,

Să vezi pe regi că-i judecă desculţii

Şi cei cuminţi vorbind cu-a tale oale.

La democracia

Δημοκρατία… monstruo parlanchín,

Con mil lenguas por la envidia azuzadas,

Deja que las personas locas de tu boca se queden colgadas

Y que el ingenioso a cuestas te lleve de botín.

Pues el que más se emperifolla con voces amaneradas

El peor es y en extremo rencoroso.

Y, pregonando, alzarás sobre el pavés como todopoderoso

A cualquier mercader de palabras infladas.

Pero es natural… te bastan e incluso te están sobrando

Esos miles de folios de remilgos repletos

A raíz de los cuales vemos a los malos contra los muchos maquinar.

Y ¡cómo te holgarías campar si pudieras por tus respetos,

Viendo míseros a los reyes juzgar

Y con tu chatarra hablar a los discretos!

Tu mă priveşti cu marii ochi

Tu mă priveşti cu marii ochi, cuminte;

Te văd mişcând încet a tale buze,

Şoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte.

Urechea mea pândeşte să le-auză

Abia-nţelese, pline de-nţeles

Cum ascultau poeţii vechi de muză.

În ochii tăi citeam atât eres,

Atâta dulce-a patimei durere,

Că-n suflet toată, toat-o am cules.

Vorbirea ta mi-i lamura de miere,

În ochii tăi de visuri e un caos,

Şi-atât amor c-auzi pân’ şi-n tăcere.

Frumosul chip în voluptos repaos

Pătruns-au trist şi dulce în cântare-mi.

Fiinţa ta gândirii-mi am adaos.

Căci numai tu trăieşti în cugetare-mi.

A ta-i viaţa mea, al tău poemul,

Cum le inspiri tu poţi să le şi sfaremi.

Nu crede tu că eu sunt cuiva emul

Când cântul meu se-mbracă fel de fel:

Ici în terţine suspinând, vedemu-l,

Dincolo el oftează în gazel,

Acelaşi e, deşi mereu se schimbă,

De tine-i plin, de tine-mi zice el…

Alege forme dulci din orice limbă:

Acuma-l vezi îmblând cărare dreaptă,

Acum pe-a lui Firdusi cale strâmbă.

Dar orişicând el alta nu aşteaptă

Decât ca ţie, suflete, să-ţi placă,

Tu să-l aprobi cu gura înţeleaptă.

În mii costume astfel se îmbracă,

Şi ca s-atragă dulcea ta zâmbire

Minuni, de vrei, sărmanul o să facă…

Ş-acuma-l vezi, cu-a lor ademenire

L-au dus pe-alături dulcile terţine,

Uitând ce-a vrut să-ţi spuie-n aste şire.

Au vrut să-ţi spuie că e plin de tine,

Că de-al tău farmec ritmul său foieşte,

C-a sale gânduri de zâmbiri sunt pline.

Ş-astfel pe mine el mă stăpâneşte…

Adună-n versuri ale mele zile

Şi-n strofe le-a legat grădinăreşte,

În poala ta zvârlind aceste file.

Con tus grandes ojos me estás mirando

Con tus grandes ojos me estás mirando, quietecita;

Te miro y veo como tu boca lentamente se ahúsa,

Murmurando como en sueños do’ lo triste y dulce se dan cita.

Acechante, mi oído deseoso de captarlo se aguza

Pendiente del apenas entendible caudaloso manantial de entendimiento,

Cual antiguos poetas pendientes de su musa.

En tu mirada vislumbrar podía de herejía tanto fermento,

Tanto dulce dolor que la pasión había engendrado,

Que a todo él mi alma se le ha vuelto aposento.

En tu acento miel en panal he encontrado,

A tus ojos un caos de sueños los puebla

Y tanto amor para el que ni el silencio tiene candado.

Tus primorosas facciones en voluptuoso reposo nadie más las asembla,

Calado dulce y tristemente por estas mi cante tengo.

Es tu ser quien mi pensamiento entero lo amuebla.

Pues mis cavilaciones en torno a ti conforman tu realengo,

Tuya es mi vida entera, tuyo, mi verso,

Tal como los inspiras, destruirlos puedes, y a decírtelo vengo.

No creas que por quererle ser a alguien adverso

Cambia de tal manera mi verso su indumentaria

Que, aquí, en cada uno de los tercetos un quejido hay inmerso

Y allá en un gazel encuéntranse soterrados los ayes de una plegaria.

El mismo es, aunque constantemente esté cambiando,

Rebosante está de ti, está es su confesión diaria…

Las formas dulces de cada lengua va triando.

Ya sea yendo por el recto camino,

O como antaño Firdusi, extraviado ruando.

Mas afanarse en todo momento es su sino,

Alma mía, para ser solamente de tu agrado,

Y una anuencia ganarse de tus labios de buen tino.

Así, miles de atuendos ostenta, corriendo como dado,

Y, con tal de ver tus labios en una dulce sonrisa arquearse,

Milagros obraría, si este tu deseo fuera, el desdichado…

Velo ahora, a causa de esta tentación dejarse

Ir por las ramas en estos dulces tercetos,

Y de todo cuanto poner quiso en estos renglones olvidarse.

Zumiento está de ti, son éstos sus secretos,

Al ritmo de tu embrujo su corazón late,

Sus pensamientos todos a tus sonrisas están sujetos.

Y así de su dominio a mí no hay quien me rescate…

Los días de mi vida en versos encierra de un plumazo

Y en estrofas los arracima cual a frutos de tempate,

Al depositar estas hojas mías en tu regazo.