Adrian LESENCIUC: Porumbeștii și Brașovul (II)

În Gazeta Transilvaniei și în suplimentul său literar, Foaie pentru minte, inimă și literatură, Iraclie Porumbescu nu a publicat doar articole care să rezulte din implicarea sa politică, din calitatea de revoluționar pașoptist activ. La sfatul lui Vasile Alecsandri, care îi sugerase să asculte vocea poporului și să-i dea glas, Iraclie a trimis redacției de la Brașov idila Stâna, care a văzut lumina tiparului în nr.18 din 1955 al Foii pentru minte, inimă și literatură. Într-o scrisoare din 10 aprilie 1891 adresată lui Constantin Morariu, părintele Iraclie rezuma textele scrise în anul 1848, printre care cunoscutele poeme ocazionale publicate în filade, amintita fabulă Buchea și litera care urma să apară în 1850 în Convorbire între un tată și fiul său asupra limbei și literelor românesci a lui Aron Pumnul, două cântece, ale căror partituri sunt necunoscute, Imnul festiv al Teologiei cernăuțene, subintitulat Ramuri de măslin uniți! „cu melodia lui corală” și Eu sunt fată de român, cântec tipărit, după cum mărturisește revoluționarul, în 1849, într-o broșură, dar și cunoscutele Anica sau Colnicul Tartarilor, baladă, și Stâna, idilă, ambele trimise la Brașov. Textele din lista sa nu concordă în totalitate cu realitatea. La acea vreme trecuse aproape o jumătate de veac și probabil că părintele nu a păstrat în fiecare caz în parte notițe. Într-o altă scrisoare adresată lui C. Morariu în același an, 1891, în 24 octombrie însă, Iraclie Porumbescu face un rezumat al episoadelor din amintirile sale, iar lista e mai precisă. Mai mult, din continuarea acestei a doua scrisori rezultă că nu se poate vorbi despre un catalog al textelor publicate – fiind cunoscut episodul de la Șipote în care a fost nevoit să ardă o bună parte din ce a scris –, și nici măcar de o grijă nemaipomenită pentru indexarea operei sale: „Iar scrieri de articole prin gazete […], ceva poate aș mai găsi prin nămolul de hârtii ce-s prin lăzi și cotloane.. plus cele mai multe, unele s-au dus în vânt, alte în foc”[1]. Despre textele de început mai există o mărturie auctorială, „Amintiri despre Vasile Alecsandri”, în care sunt ordonate aparițiile astfel:

Eu, încă student la teologie, deșteptat și eu câtva de spiritul cu sorgintea-i în Paris, străbătut apoi ca un fulger peste Berlin și Viena până și la noi în Bucovina, scrisesem până atunci câteva mărunțimi, ca de exemplu Odă la ziua natală a Împăratului Ferdinand, cu motto din Herder: «Du bist Gesalbter den uns Golt versprach», adecă «tu unsul ești pe care ni l-a promis Dumnezeu»; apoi niște stihuri Către Zimbrul, Aratrul sau plugul la anul nou , parafrază a celui original, în sensul timpului de atunci; o fabulă, Buchea și litera, o idilă, Stâna, și Lui Iancu, regelui munților Transilvaniei, odă ce se cântă și astăzi atât în Bucovina cât și în Transilvania, care aceste mărunțimi, nu așa ele, decât inima cea nobilă și devotată națiunii noastre, inima confraților Hurmuzachi, care ei fură primii ce recoborâră drept Theseu, focul naționalității române în româna Bucovină, răcit deja, acel foc, mai cu totul prin norii străinismului și care confrați, văzând în mine ceva românesc și capabil de formare ulterioară, mă introduseră în casa lor, prin urmare și în cunoștință cu proscrișii și refugiații din Moldova[2].

Publicarea poemului Stâna. Idilă poporală din Bucovina în suplimentul literar al Gazetei de Transilvania a fost amintită cel mai adesea împreună cu balada Anica, așa cum o denumește Iraclie în scrisoarea adresată lui C. Morariu, sau Annitia, Ballada din Bucovina, după cum apare, în forma exagerat latinizată în publicația brașoveană (în grafie „pumnulescă”) în numărul nr.31 al suplimentului condus la acea vreme de Iacob Mureșianu, miercuri, 3 august 1855. Un decupaj din respectivul număr al publicației brașovene a fost păstrat și inclus în patrimoniul Muzeului Porumbescu înființat de Constantin Morariu, despre care Leca Morariu va da seamă în 1934 în publicația bucureșteană Boabe de grâu[3], cu mențiuni suplimentare privind includerea textului și într-o publicație bucovineană, conform notației manuscrise pe decupaj: „În «Gazeta Bucovinei», 1896, Nr.12, citată: Balada Anica sau Colnicul Tatarilor de lângă Tereblecea  și arătată ca apărută nu numai în Foaia… dela Brașov, ci și în Almanahul candarului bucovinean”[4]. În ceea ce privește poemul Stâna, data precisă a publicării este 4 mai 1855, când a apărut în numărul 18 al Foii, la paginile 98-99, așa cum menționează și cum îl reproduce Leonida Bodnărescu în Scrieri.

Cea mai consistentă contribuție a părintelui Iraclie în publicațiile brașovene avea să se petreacă un an mai târziu, odată cu redactarea procesului-verbal al deshumării familiei domnitoare de la Putna și a scrierii jurnalului evenimentelor, publicând în Albina la Iași, în Telegraful român, L’Étoile du Danube, Almanahul Moldovei și în Gazeta Transilvaniei textul intitulat „Descrierea desmormântării lui Ștefan cel Mare în catacombele Mănăstirii Putna în noembre 1856”. Jurnalul deshumării a fost generat de numirea tânărului preot de 33 de ani, cunoscut poet militant al Bucovinei, ca secretar al comisiei propuse de consistoriu și aprobate de Guvernul de la Viena. Grăbit să nu rateze nimic din pregătirile și procesul exhumării, Iraclie Porumbescu începe relatarea încă din seara sosirii la Mănăstirea Putna, locul formării sale, adică din 29 noiembrie 1856, cu un prim text care va apărea în numărul 95 din 3 decembrie 1856 al Gazetei Transilvaniei, pp.369-370:

29 noiembrie nou 1856. Mă grăbesc, Domnule, să mă refer că, la noi, în Bucovina, sunt astăzi toţi ochii îndreptaţi spre mănăstirea Putna, unde e eternul repaos al pământeştilor rămăşiţe ale Eroului Moldovei şi Domnitorul ei cel mai glorios şi mai părintesc, Ştefan cel Mare. În acea mănăstire, adică, se descoperi, astăzi, mormântul acestui Domnitor, prin o comisiune politico-ecleziastică şi sanitară, cu scop ca osemintele marelui acestui bărbat să se aşeze într-o criptă aşa întocmită, ca orişicare doritor să-şi poată înfăţişa reverenţa la moaştele acestui „luceafăr al Moldovei”, să poată face aceasta nemijlocit, ba chiar şi venerabilele lui oseminte să le vadă. Acest proiect e a prea cuviosului antiste şi arhimandrit al mănăstirii Putna, Domnul Artemon Bortnik; şi publicitatea nu poate scopului acestui proiect să nu-i aducă cele mai vii mulţumiri.

Eu vorbesc de acestea şi nu descriu, aici, ne-exprimabilele bucurii ce se manifestă numai, din auzit, de această întreprindere, care e orânduită din partea înaltului nostru guvern, pe temeiul acelei propuneri din partea numitului arhimandrit şi antiste Domnul Artemon Bortnik, dar mâine îţi voi scrie, mai pe larg, toate; căci le voi afla, cu siguranţă: pentru acum, atâta-ţi mai adaog, că, pe lângă acel entuziasm, care, cum zisei, se manifestă pe alocuri, din cauza respectivei întreprinderi, recunoştinţa către înaltul nostru guvern, care e o mulţumire atât de eclatantă şi aceea a întregului element român, prin încuviinţarea frumoasei propuneri a numitului arhimandrit concesă, numai puţin este mare şi sinceră. Scriu acestea, în apropierea Putnei, şi chiar trec pe dinaintea mea o mulţime de omeni pedeştri, călare şi cu care, precum şi mai multe trăsuri elegante, care se grăbesc, după cum mi se spune, la Putna, tot cu acel scop, cu care eu mă grăbesc, adică pentru a vedea deshumarea rămăşiţelor marelui bărbat. Mâine, deci, mai multe [5]

Reportajul său a continuat în numerele ulterioare ale Gazetei și a fost inclus și în Scrierile lui Iraclie Porumbescu¸ediția Bodnărescu din 1898, dar avea să nu fie inclus ulterior în edițiile Ștefan (1943) și Oprea (1978) ale Amintirilor. Nu cunoaștem dacă procesele-verbale ale exhumărilor de la Mănăstirea Putna sunt mai bogate în informații decât jurnalul ținut în paginile Gazetei – există o supoziție a lui Leca Morariu că aceste acte erau mai analitice, comparându-le cu cele din lucrarea lui K.A. Romstorfer, Die Eröffung der in der gr.- ort. Klosterkirche Putna befindlichen Fürstengräber im Jahre 1856 Protokoll und Akten hierüber, publicată la Cernăuți în 1904, arheologul având acces la procesele-verbale, fără însă a consulta textele secretarului comisiei –, dar bogăția de informații incluse în paginile celei mai prestigioase publicații românești și ulterior reluate în ediția Bodnărescu fac din lucrarea preotului paroh din Șipote un text care are cel puțin două calități: aceea de releva date corecte și necesare din punct de vedere istoric și arheologic și aceea de a avea și valoare literară adăugată celei documentare. Reportajul lui Iraclie Porumbescu continuă și în numerele 96 din 6 decembrie și 97 din 10 decembrie 1856 ale Gazetei Transilvaniei. În acest ultim text se găsește și propunerea unei „celebrații solemne” a domnitorului moldovean care ar fi trebuit să se desfășoare în luna mai a anului 1857, dar care, din cauze care nu au ținut de tânărul preot, odată ce s-a răspândit în popor, s-a putut înfăptui abia 15 ani mai târziu, la inițiativa „României june” și cu implicarea totală a lui Mihai Eminescu, purtând numele de Serbarea de la Putna. Despre toate acele lucruri nedrepte care i s-au întâmplat în anii care au urmat, 1857 și 1858, Iraclie Porumbescu va scrie și va publica mult mai târziu, în 1894, tot la Brașov, la Tipografia A. Mureșianu, broșura Salvus conductus la catas[1]trofa din Boian, ratificată în aprilie 1858.

  ____________________

[1] Nina Cionca. (1999). Scrisorile lui Iraclie Porumbescu. București: Editura Ars Docendi. p.56.

[2] Iraclie Porumbescu. (1978). Amintiri despre Vasile Alecsandri. În Amintiri, Cluj-Napoca: Ed. Dacia, pp.190-191.

[3] Leca Morariu. (1934). Muzeul Porumbescu. Boabe de grâu. Anul V, nr.7. pp.403-411.

[4] Idem, p.407.

[5]apud Ion Drăgușanul. (2018). Bucovina în mărturii necunoscute. Sigiliul vremelniciei. Suceava: Editura Mușatinii. p.104.