Din poezia avangardei ruse Valentin PARNAH (1891-1951) - Leo BUTNARU

Poet, traducător, jurnalist, istoric al baletului, coregraf și muzician. Precum s-ar spune, impresionantă personalitate „sintetică”. Fratele poetesei Sofia Parnok (numele lor adevărat fiind Parnoh), una din protagonistele literaturii doamnelor „veacului de argint” rusesc.

Valentin Parnah s-a născut la Taganrog. În 1915 se stabilește în Franța. În interes de studiu, călătorește în Arabia, Palestina, Spania, Egipt și Sicilia. La Paris se apropie de Ilya Zdanevici, avangardist radical, Parnah însă temperându-și râvnele întru înnoire și orientându-le în albia unui epigono-futurism destul de ingenios.

În 1922 revine în Rusia, ziarul „Izvestia” anunțând pe prima pagină: „La Moscova a sosit Președintele Camerei Poeților din Paris Valentin Parnah, care își va demonstra lucrările din sfera muzicii noi, poeziei și dansului excentric, reprezentate cu mare succes la Berlin, Roma, Madrid și Paris”. Se apropie de grupul „Parnasul moscovit”, publică articole despre arta novatoare, montează dansuri în teatrul lui Meyerhold. Era în perioada când celebrul regizor experimenta stilistica sa biomecanică. Parnah este cel care familiarizează publicul rus cu jazul, artă despre care a scris mult, inclusiv grupaje de poeme.

Primele cărți de versuri i-au apărut la Paris, ilustrate de N. Goncearova și M. Larionov, iar o alta – cu un portret de P. Picasso: „Cheiul”, „Samum” (ambele 1919), „Se cațără acrobatul” (1922), „Introducere în arta dansului: Versuri alese” (1925). În anul 2000 editura „GHileea” (Moscova) îi publică volumul de opere alese „Momâia girafoformă”.
Însă viața în Rusia avea să i se modifice spre rău după ce publică un volum despre istoria inchiziției, apărut la editura „Academia”. Avu și o variantă franceză a cărții, încredințându-i-o lui Louis Aragon care, însă, pierde acel unic exemplar.

În anul 1941 se află în evacuare împreună cu poetesa Marina Țvetaeva (orașul Cistopole). Ambii fac tentative de a obține o slujbă oarecare, pentru a se putea alimenta la cantina fondului literar. Parnah are șansă, fiind angajat ușier, Țvetaeva însă e respinsă. Poetesa se sinucide. V. Parnah avea să moară zece ani mai târziu.

Radium

Pentru Ia. S. Goncearova
și M. F. Larionov.

Doar un singur gram
De radium
Arunca-va în aer pământul întreg
Declanșând infernul forțelor planetare!
Lumilor
Spre-a le da o lovitură turbată!
Învârtindu-se-titirez
O veselă pastilă
Străpunge pământul până-n osia lui
Suprafirescul glonț descompunând
Ale vulcanilor rețele
De până la potop!
Te cuprinde spiritul universului
Desprinde-te. Cu dinamita. O ce uragan!
Miros glorios. Niciun tahimetru nu e în stare
Să îngurgiteze o atare viteză.
De dragul
Noilor idei ale
Nemaiștiutelor muzici, imposibilelor dansuri!
Radium!
Fii radios!

* * *

Negrele vene se zbat la tâmple, pe frunte.
Precum la pușcăriași – mâinile la spate!
Involuntar ochiul săgetează cu un snop verde.
Stâlci o buză.
Smoc de păr ruginiu – otravă închegată.
Tăinuiește! Stop materia.
De parcă s-ar fi auzit a prorocului trâmbiță.
Prime lovituri,
Foxtrot,
Deplinul tău triumf.
Ușorul tremur al dervișului.
Burtă pneumatică.
Marabu
Al tabunului de mișcări.

(1919, Paris)

Cadențe

Andaluzia apare brusc, dintr-o dată! – bar.
Mă-ntâmpină muzică precum o canonadă – bar.

Sunt smult din beznă! Nu suport torențiala ploii zburdă.
Am găsit o arșiță potrivită, Parisului în ciudă.

Tabără, turbine bătând din aripi, smochinguri cu zdrențăroase pulpane.
Batem și în taburete ca în barabane! – bar.

Tabără, turbine bătând din aripi, săritură peste mină.
Batem și-n scrumieră ca în tamburină! – bar.

(1919, Paris)

* * *

Lui M. M. Ghingher

Tremur de banjo, banda saxofoanelor.
Chircește. Caramba! Zdrăngănind,
Țimbăluiesc lacome jazbanduri
Fonojar.
Iuțeală de var otrăvitor,
Variabil curent electric.
Frisoane. Reculuri șfichiuitoare.
Negrul a înhățat și a târât
Necunoscute molecule a larmei,
Tuflindu-și peste gura de saxofon
Boltitul melon.
El reuși să schimonosească măiestrit
Cârlionții focului de artificii
Colorat risipit.
Eliberarea de sub jug, asuprire!
Ciudatul, veselul negroid
Brusc dezlănțui tremurul jocului,
Dislocând, punând în mișcare
Noi desfătări-încântări!

Totul în risipire!
Preț de-un minut vuiește muzica!
Instantaneu erupe bubuitură de cauciuc spart.
Căzură, duduind, la pământ bucăți
De sonore detalii de mașină.
Și dintr-o dată, străpungător,
Cornul-claxon de automobil
Întinsă limba-i de oțel. Urlet.
Înțepătură-ngustă. Prin sforăit
Eu cu capul dezghețat.
Fript de tablă-inox.
Supapa s-a și închis.

(1919)

„În urechea mea sare un motor!”

În urechea mea sare un motor!
Se declanșă goană cu nervi și nervuri.
O tobă extrem de ciudată,
Timpanul așteptă lovituri.
Jazbandul dezbinării,
Exclamații musulmane.
Jonglări cu panouri grele ridic.
Auzul meu ca o nesățioasă parâmă,
Suferă și fecundează rodnic!
Zgură și val!
Sar în aval.
Cuvinte pneumatice!
Ameninț cu dărâmarea.
Îmi scot de pe auz con de glugă.
Icnet gutural să curme.
O nemaiauzit sunet altă dată!
Unic limbaj în lume.

Turnul Eiffel

Din. Interior. Zgâriat. Macara. Rozând.
Stop. Radio. Bloc. Șurub. Charlot.
Telegraf fără fir transmițând ticăit.
Anemometru. Sfredelitor. Dincolo! Icnit
Bărbătesc ca Biblia! Razant. Zborul
Meteorului prin auzul buimăcit.

* * *

Postându-și picioarele, ca turnul Eiffel,
Actrița își accelera răgușeala. În iris –
Florile Arabiei
Smoleau adumbrit la Cazinoul Paris.

În tumbe se rostogoli abil
Ironicul cuplet despre muierescul talaș.
Și necruțător răpăia avanul jazband,
Des, precum grevele în imensul oraș!

(1920)

* * *

Lui Serghei Șarșun

Fiere neagră. Pleosc.
Plesni o venă-n lumina ochilor.
În aceste chestii haotic răscolite
Rar se face acordarea creditelor
De cuvinte.

Bătrân. Închis în zid pentru totdeauna.
A rămas doar străvechea privire slabă.
Tejghea de farmacie, alifii,
Flaconașe cu eticheta „otravă”
În ereditare nenorociri, molime,
Tăcerile uniformelor tale monotonii!

Așteptăm.
Pe zidul închisorii, oriunde te uiți,
Cuvinte zgâriate cu cuțitul: „Noi
Ar trebui să urlăm, dar suntem surdomuți!”

(1920)

* * *

Mai sună încă a val, a talaz blindat
Capul deschis, vesel peste poate.
Asemeni chimvalelor și jazband-ului
Erau neauzite cuvintele strigate.

Și acuta mișcare a trupului
Se metamorfoză întru paza duhului.

Dans în poziție culcat

Arborându-mi duhul, spre-a mă-nrăi,
M-am prăbușit în dans, pe podea.
Cu coastele am prins ritmic a tropăi.
Și – precum, concentrată, mânia, –
Mă voi închide. A presiuni pneumatice.
Să mă zbat. Și pe față, și pe spate.
Orchestra și osul sunt nedespărțite.
Mă furișez. Înfrânt de nerezolvate
Probleme, învederez a figurilor noutate.
O rup din loc. Juma-de-corp. Sistru.
Culcat, explodând notele, voi prinde-a alerga-n
Orizontal registru.

Detonare. Am erupt mișcarea.
O, plinătate! Palma doare.
Jarul zvâcnește-n piept. Încântare
Ce e mai acută ca zămislirea de prunc
Și-a molitvelor înălțare!

(1920)

În fine, după război
se deschid barurile

Formula
Inexistentelor științe
Exploziile mișcării lumii. Orchestra
Struni tremuriciul supliciilor!
Ciudate dansuri! Răsucește
Vrafurile de note răpăitoare și înot
Îndrăgostindu-te de această răgușeală
Șlefuiește-te conduce ajustează
Alura negroidului!
După 8 terține orchestra-i întreruptă amuțește
Însă măsura e prelungită. Se zbate exact
Seaca și dulceaga pocnitură
Ultima lovitură fatală dând-o
Huruitoarea-trosnitoarea.

Aruncă
Tropot
Se repezi lumea rănind
Reg-Time
Snop
De crocante fărâmicioase orbitoare
Explozive sincope
Dirijorul!
Strigăt de ogari entuziasmați!
Dă-le drumul!
Scuturăturile haitelor
Încheia-vom dănțuitor
Cu pagube, cu boleșnițe!

(1921)

Jazband II

Lui Lado Gudiașvili

Noi de jaz fuseserăm lipsiți.
O, coșciuge! Dintr-o dată – după
Îndelung coșmar de lungi tăceri
Cu frenezie respirară
Cratițele zdruncinate.
Ciudățeniile acusticelor sisteme!
Pe vergele gonguri tresăltau,
Se răsuceau răgușite huruitoare,
Alergări și goane imposibil de
Îmblânzit… Maestru în răspărul cu
Știutele armonii!
În acord cu vânzoleala și tremuriciul.
Dos încordat ca arcul de ceas
Și jocul de umeri în toi
De negroide orgii.
Și capul între umeri înșurubându-și
Din când în când îl lasă iar să iasă.
La zbaterea viperelor
Se-mpiedică, șezând. Țipăt acut,
Cârligul brațului îndoit,
Pneumatică tragere la țintă…

(1922)

Uvertură
(filmodans)

Du pied gauche je marquais
la mesure, et je croyais avoir
l’autre dance un cercueil.
Honoré de Balzac

Milostiv fie cu tine Shiva,
Învingător al lumii și dansului.
Salutul dansatoarelor hinduse.

Vine îndelungă înlemnire,
Curent sălbatic trece, vântuire,
Și de solide muzici încropeală
Trece prin scrâșnete, urlet de fiară.
Și nouă ne e plăcut să auzim
Dodecafonica gamă sprințară.

Supra excentricul vremilor noastre
(Smoching sumes), ciudatul june,
Detestând baletul clasic,
Găsindu-și dansul său în lume.
Desenând osoasă arbaletă,
Lovește cu un tatuaj acut,
Șarpe, tanc, girafă și, brusc, scheletul
Iese abil din șoldul său zbătut.

După care partea secundă
Ei o dansează în pereche. Legământ.
Dar dintr-o dată, scheletul – hop! –
Dă-n adversar de vierme și mormânt…
Iar ființa plată și ruginie
Din nou e solo, lăsând pe-ălălalt să piară.
Dă-i drumul! Dopul lovește-n tavan!
Împușcăturile te înfiorează
Și tremură smocul roșcat
Peste boltita frunte cu cucuie,
Până nu-și extrage dânsul iar
Scheletul ruginiu ca de tămâie
Și cu o filmo-fugă îl ajunge –
Tremur, dublură din anii ce-au să vie.

Scheletul dispăru… sclipit de repezi spițe…
Super, – singur, – să-ntâmpine urlatul.
Se ridică, publicului de plebei
Sosiți din trei sau șase capitale
Făcându-i semn, că totul e O.K!

(1924)