Grégory RATEAU Poeme traduse de Gabrielle DANOUX

---

Grégory Rateau este un scriitor și poet francez, născut în 1984, într-un cartier periferic al Parisului. În prezent locuiește în România, unde este directorul unei reviste. A scris un jurnal de călătorie tradus în limba română la editura Polirom, Hoinar prin România, un roman, Negru de soare, publicat de editura Maurice Nadeau și două volume de poezie – Conspirația realului (editura Unicité) și Imprecații nocturne (editura Conspiration). Poeziile sale au fost găzduite în mai multe antologii și în aproximativ treizeci de reviste din diferite țări.

 

TRUDIND PĂMÂNTUL

Iată-l pe bătrân
mut ca un ciot
aşteaptă să treacă norul
uneltele îi sunt promisiuni
putere în plus
în ciuda anilor
fiecare mușchi e la locul lui
Pentru a cosi
a prăși
a grebla

Îmi privesc mâna
nici un fel de cută
delicatețea degetelor care nu înșală
ea nu a folosit deci la nimic
Bătrânul nu mi-o spune
prea curajos
exemplara lui strânsoare de mână
Pașii mei devin ai lui

Sunt repede în urmă
fără nici un cuvânt
iată-l cum cară de două ori mai mult decât mine

Am văzut orașul de aproape
fulguranțele sale
misticele sale străluciri
pasiunile sale foarte ieftine
Rastignac al săracului
am încrucișat sabia cu el
ne rănindu-mă decât pe mine

Bătrânul n-a văzut nimic în ceea cel privește
nicio luptă
o simplă linie de orizont
ziduri de păduri sub un cer gol
Nu va gusta niciodată din plictisul care înalță
la rangul deliciilor mulțimii
Numele său drept simplă amprentă

Ce voi fi în asfalt?
proiecte șifonate
visuri letargice
Departe văd turnuri
zidurile se apropie unele de altele
Ce va rămâne din bătrân
dacă până și copacii dimprejur
devin la fel de slabi precum cele zece degete ale mele?

 

ARAN ISLANDS

Surditatea rocilor
flamură erodată
Un far într-o lucarnă
suspinele mării ricoșează
alunecă peste liniștea băutorilor
o halbă, două halbe…
ce moale continuitate

Baricadată în fața focului
bătrâna mai pune o turbă
plesnind la fiecare pocnitură
Un uriaș nor orfelin se alătură turmei
o iluminare virală
Lumina face spumă bună

Aceleași figuri de eșuați ai umanității
în oglinda înjunghiată
Ecoul marin până la greață
Năvodul încolăcit la picioare
Sare la coada ochiului

Un naufragiu al memoriilor

 

CONSPIRAȚIA REALULUI

Mi-aș dori să îmbarc
în senitatea acestui infinit
fără nume, fără destinație

Vagabond al eternității
nicio escală
călătorie solitară
saturată în praf de valuri

Un resac de prezent concentrat
capăt în vânt
să fumezi orizontul până la acest punct fix
această luminiță care înțeapă ochii
și spre care converg ultimele mele forțe vii

Prinde această breșă
rezistă cu tărie
contra sării care se agață de poalele mele
care îmi roade călcâiul lui Ahile

Toate pânzele jos
să mă ridic în fața realului
să dejoc această conspirație
pe cei apropiați, pe cei invidioși, pe falșii prieteni

Furios împotriva acestui secol care negociază timp
împotriva furtunii care-mi îngheață sângele
tinerețea mea pietrificată
naufragiază atât de repede

Într-o ultimă tresărire de bun simț
mă strecor pe hubloul larg deschis
odihna marinărească în sfârșit
această panică în fața întunericului, frică primală
salvat de spectacolul unui pește-lanternă

Acum știu unde să acostez
fără frică
în străfundurile
unde curenții marini murmură încă o dată
înainte de a tăcea pentru totdeauna aici
voi privi vapoarele trecând
fără a se mai opri vreodată

 

POEM PĂGÂN

La sfârșit, mă voi prezenta în fața voastră
aproape gol pușcă
doar cu inelele mele în evantai
unul pentru fiecare viață pe care am vampirizat-o
ochii gri din cauza plinului de soare
irisul din pergament
povești ale nebuniilor din tinerețea mea
mușchii mei astăzi atrofiați de prea multă sau prea rea iubire
Rarele fire de păr vor forma aici coroana mea
unica recompensă pentru toate cuceririle mele
nimeni care să-mi spele hoitul
să-i dea ultimele îngrijiri rituale
Doar o poză monstruoasă
îndoită în pumnul meu drept
și care nu va mai avea nimic de a face
cu acest lucru fără vârstă cu trăsături de seducător
culcat aici pe un pat de mărăcini
ironia glorioasă pe buze
inocența înrămată într-o oglindă de buzunar
în sfârșit confruntată cu portretul său devastat
O viață întreagă pentru nimic
pentru că lipsită de toate
chiar și de o descendență

(Poeme din Conspiration du réel, 2022)

 

* * *

Nu mai sunt de aici
loc de tranzit
tejghea a unui hotel
verandă cu vedere panoramică
siluetele care se învârt
și spre mine revin
orașul le cheamă
să trăiască repede
să nu mai caute un chip anume
am eșuat urmând umbrele
în înfundăturile prieteniei
mă strecor deci în prima valiză care mi se prezintă
îmi rețin respirația
aruncat de acolo-colo la vămile norocului
în trecător prin pereți ai epocii mele
mă întorc poate acasă

 

* * *

Își agita brațele sale lungi
uriaș comandând umbrelor
cu nepăsarea zeilor
totul în el împingea limitele bunului simț
surâsul sau plana prea sus
vocea lumii pe rol de corifeu
numai el deținea secretul fericirii
eu îl urmăream fără să mă mai gândesc
negându-mi adesea propria existență
până-i pierdeam urma
la intersecția orașelor imaginare
cu secretul sau nerevelat
și cu această liniște apăsătoare

 

* * *

Tu ai scris acest lucru atât de des
în minusculele tale povești
și astăzi când ea se prezintă în sfârșit în fața ta
te prefaci că nu o recunoști
o culci aici, frivolă în pofida gravității sale
pentru a o respinge și mai bine
zadarnica țărână
apa din puț nu s-a mișcat din copilărie
doar pietrele mai curg încă
între două averse de ploaie
când soarele nu mai este de ceară
tu ne mai vrei să vezi pe nimeni
în afară de cenușa trabucurilor tale
care-ți iluminează chipul de bonz bătrân
literatura fuge de tine și totuși
nu ți-a mai rămas decât surâsul ei

(Poeme din Imprécations nocturnes, 2022)

---