Sophia de MELLO BREYNER ANDRESEN Poeme în traducerea lui Dinu FLĂMÂND

---

Ca să traversez eu cu tine deșertul lumii

 

Ca să traversez eu cu tine deșertul lumii
Și ca să înfruntăm împreună teroarea morții
Ca să vedem cum adevărul își pierde teama
Alături de pașii tăi merg și eu
Pentru tine-am lăsat și regatul meu și secretul
Noaptea mea rapidă precum și tăcerea mea
Și perla mea rotundă și orientul ei
Și oglinda mea și viața mea și imaginea
Și am abandonat grădinile paradisului
Aici afară-n lumina nevălurită a zilei dure
Fără oglinzi am luat seama că eram goală
Iar imensa câmpie era chiar timpul
Iată de ce cu gesturile tale m-am îmbrăcat
Și-am început să învăț să trăiesc chiar în vânt

 

Acesta e timpul

 

Acesta e timpul
Din pădurea obscură
Uriaș e văzduhul albastru

Iar lumina soarelui a devenit impură.
Aceasta e noaptea
Plină de șacali
Apăsătoare amărăciune
Iar aceasta e vremea când oamenii renunță.

 

Brasilia

Pentru Gelsa și Álvaro Ribeiro de Costa

Brasilia
Desenată de Lúcio Costa Niemayer și de Pitagora
Logică și lirică
Greacă și braziliană
Ecumenică
Propunându-le oamenilor de toate rasele
Esența universală a justelor forme

Brasilia deposedată de lumină de lună ca sufletul unui tânăr poet
Întinsă ca Babilonia
Suplă ca trunchiul de palmier
Pe neteda pagină a platoului
Arhitectura și-a trasat propriul peisaj

Ieșită din baroc Brazilia și-a aflat astfel
Numărul său în centru regatului Artemisei
– Zeița naturii inviolabile –
La capătul drumurilor din Candango
La capătul nostalgiei din Candango
Atena și-a înălțat cetatea de ciment și de sticlă
Atena și-a înălțat cetatea clară și ordonată ca însăși gândirea
Iar în zgârie-nori dăinuie delicata finețe a cocotierului.

 

Fernando Pessoa

 

Al tău cântec just ce ia la dans umbrele
Clar de viață văduv de persoană
Osuarul tău curajos de a nu fi nimeni
Navigarea ta cu busolă și fără astre
Pe marea nedefinită

Cunoașterea ta exactă însă neposesivă
Ți-a fost creat poemul arhitectură
Și ești ca un zeu cu patru înfățișări
Ca un zeu cu mai multe nume
Cariatidă a absenței dispensându-se de destin
Invocând prezența deja pierdută
Iar cu vocea ta clamând peste fuga drumurilor
Pe lângă care ai fost ca iarba cea neculeasă.

 

Cine ești tu

 

Cine ești tu care altfel înaintezi prin noapte
Și calci alba lumină de lună a drumurilor,
Pe sub frunzele însuflețite de foșnet?

Din ecoul pașilor tăi se ivește perfecțiunea
Iar prezența ta pune de acord plenitudinea
Cu scopul pentru care destinate au fost lucrurile.

Întâmplarea nopții e gestul brațelor tale,
Fierbințeala vinului, tinerețea ta,
Iar frumusețea stelelor este mersul tău.

 

Gândurile ducelui de Gandia * la moartea Isabelei de Portugalia

De acum înainte nicicând
Chipul tău nu va mai fi pur limpede și însuflețit
Și nici umbletul tău ca valul în fuga lui
Cu pasul timpului nu se va mai putea împleti.
Iar eu nicicând nu-i voi mai da timpului viața mea.

Nicicând nu voi mai sluji vreun senior care poate muri.
Lumina serii îmi dezvăluie toate distrugerile
Din ființa ta. Putrezirea nu peste multă vreme
Îți va bea ochii și îți va bea oasele
Și cu mâna ei va lua mâna ta.

Nu voi mai iubi nicicând pe cineva care nu poate
Trăi veșnic,
Fiindcă eu am iubit ca și cum erau eterne
Gloria și lumina și strălucirea ființei tale,
Te-am iubit în adevăr și în transparență
Și nici cel puțin absența ta nu-mi rămâne,
Tu ai devenit un îngrețoșat chip al negației,
Iar eu îmi închid ochii să nu te văd.

Nicicând nu voi mai sluji vreun senior care poate muri.

___________________________
* Ducele de Gandia: Francisco Borja, vice-rege de Aragon, 1510-1572.

 

---