Poezie

K.V. TWAIN : Mihai Eminescu

Cărţile

Shakespeare! adesea te gândesc cu jale,
Prieten blând al sufletului meu;
Izvorul plin al cânturilor tale
Îmi sare-n gând şi le repet mereu.
Atât de crud eşti tu, ș-atât de moale,
Furtună-i azi şi linu-i glasul tău:
Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe
Şi-nveţi ce-un ev nu poate să te-nveţe.
De-aş fi trăit când tu trăiai, pe tine
Te-aş fi iubit atât – cât te iubesc?
Căci tot ce simt, de este rău sau bine,
– Destul că simt – tot ţie-ţi mulţumesc.
Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,
M-ai învăţat ca lumea s-o citesc,
Greşind cu tine chiar, iubesc greşala:
S-aduc cu tine mi-este toată fala.
Cu tine da… Căci eu am trei izvoară
Din care toată mintea mi-o culeg:
Cu-a ta zâmbire, dulce, lină, clară
A lumii visuri eu ca flori le leg;
Mai am pe-un înţelept… cu-acela iară
Problema morţii lumii o dezleg;
Ş-apoi mai am cu totul pentru mine
Un alt maestru, care viu mă ţine…
Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e.
El e modest şi totuşi foarte mare.
Să tacă el, să doarmă ori să-mi spuie
La nebunii – tot înţelept îmi pare.
Şi vezi, pe-acesta nu-l spun nimănuie.
Nici – el nu vrea să-l ştie orişicare,
Căci el nu vrea decât să-mi şadă-n braţă
Şi decât tine mult mai mult mă-nvaţă!

 

Poet

Să tot torni la rime rele
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negreşti mai multe topuri;
Şi când vezi vre o femeie
Să te-nchini pân’ la pământ
Şi de-a sta ca să-ţi vorbească
Să înghiţi orice cuvânt:
Nespălat, neras să umbli,
Şi rufos şi deşuchiet –

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *