Margento: POEME

[te mai adulmec oare…]

te mai adulmec oare prin fumul ăsta de mâncare de grătare şi crematorii din locul ăsta birt bucătărie care afumă într-una
Doar oare eu te văd te aud prin aburul ridicându-se din locul ăsta locul de acolo care fierbe abur de praf şi de aer supt de căldură fără-ncetare

Care
este
ușa

Dar ştiu eu recunosc mirosul tău aroma ta de carne sfârâind pe un pământ placentă care se ’năbuşă ’n cuptor şi-n fiarele alea ruginite ce-au crescut din el
dar te văd eu oare aşa cum nu mi-ajunge să mă uit la tine şi să te văd mereu cu soarele care ne omoară aşa cum ni-l punem pe faţă când să ne vedem să cadă de pe cer

cine
’ncuie
cu cartea

în ce limbă îţi voi vorbi în ce limbă să te pot vedea şi-adulmeca până nu ne omoară soarele pe care noi îl omorâm dând foc soarelui de pe pământ

în ce limbă te voi asculta în ce limbă-mi vei vorbi când îmi vei vorbi cu limba ta ca o semilună cu mirosul tău de piatră ținută-n gură să stea piatra acolo ținută când crește oceanul dar crește

spune
unde
arde

pe care cruce te voi așeza pe care răscruce greu de traversat invers unde pe care grătar un grătar încins pe care orașul se-ncinge ca o bucată de carne bucata din care iese fumul un fum nebun cu gust de plastic și tablă
pe grila asta slabă pe grilajul de grătar pe care se-ncinge orașul cum o să mâncăm împreună cum să călcăm împreună întruna arși cum să mă mănânci împreună încinși cu piatră încinsă în incinta de plastic și fier a orașului prăjindu-se lent încingându-ne tot mai tare ca pe niște celule de-osânză de la care a pornit totul

hai
mai în
pământ

se făcea noapte și intram/ la subsol ca niște larve// acolo, în sfârșit răcoare/ pentru criminalii de noi// care lăsasem afară tot fumul/ minciuna diversiunea și jaful// și-acum găseam un loc ferit/ de propriile noastre// fapte, în pământul tot de noi/ omorât încetul cu-ncetul// aici să vă spălați pe mâini/ și pe față, zise-un chelner,// și să nu beți până nu mâncați./ De-așa obiceiuri de beci// ni se luase, dar ne-am con/ format odată cu prost// ituatele tatuate/ nederanjând și nevrând// să fie deranjate în afara/ programului, la o iarbă.// Și dintr-odată (dup-o oră/ pe care n-am simțit-o)// a-nceput să urle balamucul/ o țăcăneală techno// icnind pe sub sticlele sparte scurt/ sub masă odată cu strigătele// ascuțite, în dialect sudic./ Treziți din zori la 4// mergând la ore de la 6/ până seara, studenții// urlau ’n engleză japoneză/ orice dar nu chineză// se zbierau la tine din frăție/ fără să se știe// ce zic ce zici și nu conta/ decât o noapte grea// care ne cuprindea pe toți/ străini, dar vrând să fim// străini de noi străini de ceilalți/ și din toți, dorind, cei mai hoți.