Robert ȘERBAN: Poeme

***

fiecare vers pe care l scriu
e un rid pe care nu l fac

de asta îmbătrânesc
fiindcă nu pot scrie fără oprire

Final de recital

stai chiar în față
(acolo te au pus)
te întorci și te uiți în sală
publicul a plecat
și e rândul tău să urci pe scenă
nu mai sunt decât sunetistul moderatorul
și o femeie ce a adormit cu gura deschisă

inima ta bate ca un sărman la ușa cantinei sociale
în câteva minute vei fi invitat la microfon
și ești convins că poetul care acum e sus
îți va da mâna din mers
ca pe o ștafetă mincinoasă
va ieşi rapid pe uşă
și îți va lăsa ție tot ridicolul

citește bine
expresiv
cu voce puternică
dintr un poem lung
despre un struț care ucide un trib întreg de africani
lovindu i rapid cu ciocul în cap
și alergând după cei care încearcă să se salveze
pasărea ciugulește din când în când din creierul revărsat
pe țestele zdrobite
nu iartă nici măcar copiii mici ce hohotesc
lângă mamele și tații lor morți

intră în colibe și n are milă de nimeni
nici de cei care
precum orbul tribului
stau căci nu știu ce se întâmplă
și de ce sunt acele țipete plânsete
urlete de groază și de durere

e ca un mamba cu pene şi picioare
pe orb îl lasă ultimul
se uită la el câteva clipe
își întinde gâtul spre capul strălucitor
i se apropie de față
deschide ciocul însângerat de parcă i ar vorbi
însă orbul nu clipește
nu se mișcă
e un trunchi cariat de abanos
deodată struțul se face că îl lovește
dar orbul nu schițează niciun gest
nici când doi stropi de sânge îi ating pometele drept
şi i se scurg pe obraz
atunci pasărea clatină din cap la stânga şi la dreapta
se dă câțiva pași în spate
își deschide aripile mici
și zboară
te ridici ca din arc
aplauzi cu putere
strigi
bravo ex ce lent bravo bravo
atât de entuziasmat şi de tare
încât femeia adormită în sală se trezește
face ochii mari
şi devine
dintr odată
atentă

Alte neputințe

poezia nu face gaură n cer
nu nmulţeşte laptele n ţâţe
nu deturnează meteoriții şi nu coclește argintăria
nu ajută bătrânii să traverseze
nu aprinde beculețe de Crăciun şi nu întinereşte vreo față
nu ngheață apele nici măcar la mal
nu îmbunătățește calitatea somnului
nu lecuiește de psoriazis
nu schimbă cursul vreunei poteci
nu goneşte turmele de porci
ce scurmă pământul până când
vor face în el o gaură
prin care poezia se va strecura
ca un şarpe ce n a muşcat niciodată pe nimeni
și va dispărea pentru totdeauna

Iubitorii de animale

când coboară noaptea
viaţa se aşază cu botul pe labe
se chirceşte puţin
şi aşteaptă să mă uit în ochii ei
să i spun ceva de ncurajare
de laudă

o privesc cu acreală şi reproş
ca orice deznădăjduit
strâng din buze
înciudat
şi îi fac semnul acela de marş la culcare
pe care iubitorii de animale
îl știu atât de bine

Iluzia

doar noaptea scrii
dimineața ar trebui să te trezești
mai tânăr
ca orice vârcolac
ce ronțăie guma de la creioane
și
o dată cu ea
iluzia că ar fi putut
îndrepta
greșelile