Traducere și prezentare Leo Butnaru   S-a născut în familia unui comerciant de ceaiuri ce descindea din spița celor trimiși de regimul țarist la ocnă în Siberia. În 1871, familia Kandinski se stabilește la Odessa, unde Vasili absolvi gimnaziul clasic, făcând și studii de arte plastice, muzică. Urmează dreptul la Universitatea din Moscova (1886-1892). Peste un an își susține disertația „Despre legitățile retribuirii muncii”, iar peste alți trei ani pleacă la München, unde studiază arta plastică. Aici face cunoștință cu elvețianul Paul Klee, viitorul său prieten și camarad întru creație. Călătorește mult prin Europa și Africa de Nord (1903-1907). Se integrează în boema moderniștilor germani. După revoluția bolșevică din Rusia,…

  TESTAMENT APOCALIPTIC Tiptil se mişcă plăcile tectonice globale Aşa cum pe furiş ne cresc unghiile Părul Iar coafori şi coafeze ca noii Cristobalii I-au foarfeca lui Noe Şi decupează terestrele maluri Harta rămâne lipsită de busolă Şi bucăţile se busculează În alte câmpuri magnetice Australia alunecă în stânga Făcând o punte cu India şi Africa Lumea a treia în sus spre centrul Europei Africa o ia la fugă-n stânga spre Havana Americile plutesc spre Rusia şi China Patagonia spre Scandinavia Apele încep să clocotească Oceanele devin enorme Cu milioanele de ani imaginari Paleomagnetismul cu plăci dezorientate Apare-ntr-o oglindă cu văi şi munţi În străfunduri de gheţare Se profilează ca…

  Pasionat de cinematografie, Aurélien Clappe a realizat patru scurtmetraje. După trei romane, a scris, în 2021, o biografie spirituală a grupului U2 intitulată „U2 Electric Psalms”. În 2022, publică prima sa carte de poezie: „Fragmente de miere sălbatică”. Următorul său eseu, „Martin Scorsese. Filming Passion”, a apărut în septembrie 2023.   * Noi eram regii Consilierii și trădătorii Ne rostogoleam pe deal Ocolind vița de vie Uneori cădeam Pe pământul pietros O moarte factice ne surprindea Dar niciodată pentru foarte mult timp Eram tineri rapizi Aproape nemuritori Ne întorceam acasă Cu genunchi juliți Uneori sângele mai curgea încă Și mamele noastre se îngrijorau Astăzi mă doare atât de mult…

APROAPE DE CETATE Cei vechi au spus că florile sălbatice cresc doar noaptea ca să se poată apropia de cetate Dar noi știm că le vor trebui sute de ani și mai mult pînă cînd semințele lor să încolțească acolo unde noi am rîs am iubit, am băut și-am cîntat pentru că nu am avut dușmani pe măsură: Peste sute de ani aici va fi o cîmpie, o poiană un crîng, un sanatoriu o fabrică abandonată o priveliște lîngă care vor opri autocarele „jumătate de oră pentru poze” Iar ghidul va trebui să ne spună că în cetățile vechi trecutul e îngropat lîngă monezile de aur: și rar, foarte rar…

  Într-un alt timp, într-o altă vârstă poetică Nu mai scrisesem nimic de mult timp. Toate acestea erau scrise deja. Moartea ei după un deceniu de suferinţă. Nici fir de poezie în capul meu. Oarecum dus de pe lume fumez o ţigară. Atât. Suntem, în 5 noiembrie spre seară – eu, mormântul proaspăt, crucea simplă de lemn. Pâlpâirea primelor lumânări. O tufă la doi paşi de mormânt. Gândul că la primăvară va avea flori de la această tufă. Până atunci, mizeriile iernii o, brad frumos, fulguiala din mutanta primăvară, în aprilie martie. Aprind lumânări. Fumez o ţigară. Atât. Ajuns acasă, frânt, incapabil de altceva decât să dorm, m am întins…