Mihai Eminescu – bilingv

---

Zadarnic șterge vremea…

Zadarnic șterge vremea a gândurilor urme!
În minte mi ești săpată ca n marmura cea rece,
Uitarea mână n noapte a visurilor turme
Și toate trec ca vântul, dar chipul tău nu trece.

În veci noaptea și ziua șoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu brațele îmi strâng,
Te caut pretutindeni și nu te aflu n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.

Astfel în veci în minte mi încremeniși frumoasă
Și văd în veci aievea divinul tău profil.

O, cum nu pot în brațe să te omor plângând,
Tu, blond al vieții mele ș al dragostei copil!

Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c a mea tâmplă pe piatră o am pus
Și noaptea ntreagă ochi mi în lacrimi
se îneacă
Și mintea mea în noaptea de veci va fi apus.

Pe cât mai am în pieptu mi un pic măcar
de sânge,
În inimă cât fibra din urmă va trăi,
Avare, ele n sine icoana ta vor strânge,
Cu dânsa împreună și ele vor muri!

O, rai al tinereţi mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c o clipă am fost și fericit,
Ci mor, mor de durerea că n braţe
nu te am.

 

En vano desbroza el tiempo…

¡En vano desbroza el tiempo de los pensamientos
el nido!
Lo mismo que en frío mármol tallada téngote
en mi mente,
De noche los rebaños de los sueños los arrea el olvido
Y pasa el viento asesinando, mas no se acecina tu rostro yacente.

A perpetuidad noche y día un nombre murmuro corazón adentro,
A perpetuidad con mis brazos este pecho doliente acohombro,
En todas partes buscándote voy, pero en el mundo
no te encuentro,
Tú, hermoso rostro de una cabeza reclinada sobre
el siniestro hombro.

Así, a perpetuidad corazón adentro hermosa téngote inmortalizada
Y a perpetuidad tangible se me hará tu divino perfil.
Oh, en mis brazos a lágrimas quisiera yo matarte y
no puedo,
Tú, del amor y de la vida mía hija con cabellos
de marfil.

En vano busco el descanso en la mullida almohada,
Tal parece que sobre piedra la sien recostada tengo
Y en llanto se me anegan los ojos conforme se va cerrando la noche
Y de mi mente la noche perpetua ya se habrá cobrado el devengo.

Mientras que en el pecho la sangre no se me agote,
Viva mientras esté la fibra de mi corazón,
Avariciosas, éstas tu estampa celarán como a una preciada dote,
Aferradas a ella, encima les caerá de la muerte
la segazón.

¡Oh, paraíso de mi juventud del que me hallo expulsado!
Mirándote me quedo cual otrora Adán, ansioso,
Ni un instante me detengo a pensar cuán feliz ser
he logrado,
Sino que el dolor de no tenerte entre mis brazos me va hundiendo en un foso.

 

 

Pierdut în suferinţa…

Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos,
M am închinat ca magul la soare și la stele
Să ngăduie intrarea mi în vecinicul repaos;
Nimic să nu s audă de umbra vieţii mele,
Să trec ca o suflare, un sunet, o scînteie,
Ca lacrima ce o varsă zadarnic o femeie…
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.
Căci ce i poetu n lume și astăzi ce i poetul?
La glasu i singuratec s asculte cine vra?

Necunoscut strecoară prin lume cu încetul
Și nimene nu ntreabă ce este și ce vra…
O boabă e de spumă, un creţ de val,
un nume
Ce tímid se cutează în veacul cel de fier.
Mai bine niciodată el n ar fi fost pe lume –
Și n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.

 

 

Perdido en el tormento…

En el tormento de mi nimiedad perdido,
Como el relámpago en el caos y la hoja a merced
de un maretazo,
Como el mago, a las estrellas y al sol les he pedido
Que me concedan al eterno descanso el libre paso;
Que la sombra de mi vida caiga en el olvido,
Que pase como un hálito, como un sonido, como la chispa de una llama,
Como la lágrima que en balde una mujer derrama…
Baldía, esta mente mía en andamiaje de sueños
se ha convertido.
Pues ¿el poeta qué es en el mundo? y ¿qué es el poeta hogaño?
¿A a la voz solitaria suya quién a prestar oídos dispuesto estará?

Por el mundo va sembrando incógnitas peldaño
por peldaño
Y no hay quién se interese por lo que es ni por lo
que querrá…
Una burbuja es de espuma, un crespo de ola,
un nombre
Que tímidamente en esta férrea centuria osa aparecer.
Mejor si Cloto nunca hubiese hilado de su vida el estambre
Y, en vez de morir hoy, ¡mejor hubiese muerto ayer!

 

 

Iar faţa ta e străvezie

Iar faţa ta e străvezie
Ca suprafaţa albei ceri
Și numai ochii mari sunt turburi
De umbra negrelor dureri.

Tu, chip chinuitor de dulce,
Tu, ideal în ochii mei,
Tu, ce femeie între flori ești
Ș o dulce floare ntre femei.

De ai rămânea pe veci frumoasă,
Precum te simt, precum te văz,
Ca n părul tău cel lung și galben
Eu flori de a verii să așez!

Dar în curând și nici o umbră
Din frumuseţea ta n ai fi
Trei zile numai vei fi astfel
Apoi… apoi vei putrezi.

Pământ nesimţitor și rece,
De ce iluziile sfermi?
De ce ne arăţi că adorarăm
Un vas de lut, un sac de viermi?

 

 

Y tu cara relsa es

Y tu cara relsa es
Como la superficie de la blanca cera
Y sólo tus ojos grandes enturbiados se ven
Por la sombra de negras penas que los hierra.

Tú, rostro mortificantemente dulce,
Tú, ideal que en mis ojos se encumbra,
Tú, que eres mujer entre las flores
Y una dulce flor que entre mujeres traslumbra.

Ojalá eternamente bella permanecieras,
Tal como te veo, tal como te siento,
Para que tu largo y rubio cabello yo pudiera
Ofrendar con estivo y floral ornamento.

Mas pronto ni tan siquiera una sombra
De tu hermosura serás
Tan sólo tres días durarás en este estado
Después… después en podredumbre te convertirás.

Tierra insensible y fría,
¿Por qué las ilusiones nuestras echas por tierra?
¿Por qué nos muestras que lo que adoramos
No es más que una vasija de barro, una gusanera?

 

Traducere în limba spaniolă: Lavinia IENCEANU