Ieşită din lagărul comunist, România s-a vă-zut brusc integrată într-o lume globalizantă şi ex-pusă unei economii capitaliste de fază primitivă, în care regula era: nu mă întreba cum am făcut primul milion de dolari! Neoliberalismul occi-dental se confruntă în acest spaţiu al intermina-bilei tranziţii cu mentalităţi de clan, anticoncu-renţiale. În ce măsură se reflectă acest lucru în literatură? Poate că literatura este marea câştigă-toare: contradicţiile şi multiplele opţiuni nu pot decât să genereze, într-o ţară mică, surprinzător de multe şi de variate răspunsuri. Această pano-plie de arte poetice a fost posibilă datorită explo-ziei numărului editurilor şi al site-urilor de lite-ratură. Monopolul s-a spart, chiar dacă main-stream-ul strânge rândurile în jurul…

Se vorbește și se scrie adesea despre Țările Române din Evul Mediu ca despre mici entități politice aflate în voia sorții, supuse regatelor vecine și mai ales Imperiului Otoman. Judecata aceasta este grăbită și neadevărată. Civilizația românească medievală este comparabilă cu a popoarelor din jur, iar românii au fost, în acele timpuri, apărători, alături de vecinii lor, ai valorilor creștine europene. Țările Române și-au atins apogeul dezvoltării lor medievale în secolele XIV-XV, adică toc-mai când statul otoman supunea statele vechi ale Peninsulei Balcanice și încerca să atace și la nord de Dunăre. De fapt, în ciuda numeroasele amenințări și zvonuri, au fost numai două tentative otomane efective de încorporare a…

 Anii erau ’60, mai bine zis trecuse binișor de jumătatea lor, și la liceul meu de pe valea Crișului Alb, Liceul Teoretic din Sebiș, o spun cu mândrie, să se știe, se pare, cum spunea silișteanul, că timpul și, mai ales, profesorii aveau o nesfârșită răbdare cu elevii. Viața se scurgea liniștit, vremurile se mai înmuiaseră, și noi îi „studiam” pe Eminescu și pe Titu Maiorescu(dar și pe Gherea, care ieșea cam șifonat prin comparație cu junimistul), pe Arghezi, pe Lucian Blaga și pe Ion Barbu(cu multe ore la dispoziție). E drept, nu-l citeam atunci pe Nietzsche, dar de un domn Martin Heidegger tot auziserăm, ba chiar citeam prin reviste…

Glossă Vreme trece, vreme vine, Toate s vechi şi nouă toate; Ce e rău şi ce e bine Tu te ntreabă şi socoate; Nu spera şi nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ţine toate minte Şi ar sta să le asculte?… Tu aşează te deoparte, Regăsindu te pe tine, Când cu zgomote deşarte Vreme trece, vreme vine. Nici încline a ei limbă Recea cumpăn a gândirii Înspre clipa ce se schimbă Pentru masca fericirii, Ce din moartea ei se naşte Şi o clipă ţine poate; Pentru…